Conceperea unei cărți reprezintă, de fiecare dată, o călătorie unică pe parcursul căreia sufletul celui care scrie se umple de bucuria creației, iar gândurile sale țâșnesc asemenea unui neîntrerupt izvor de sentimente, idei, dialoguri interioare ce se desprind dintr-un neobosit și nemuritor joc al cuvintelor.
„Fiecare-şi scrie propria poveste, recunoaște încă din primele pagini ale cărții, doamna Florica Pop, trăind, din păcate, mult prea mult pentru alți ochi şi uitând de propria imagine, de identitate! Cine ajunge să poată privi în urmă, cu sinceritate, înţelege cât a fost pe drumul său şi cât a rătăcit, dorind să… facă impresie! Cui îi pasă?! Priveşte-n tine, caută bucuria, strădania drumului e risipă, dacă nu călătorești cântând! Orice-ar fi, fredonează… Bună dimineaţa, soare!”
Scrierea oricărei cărți este, așadar, un mijloc de primenire interioară sau, după cum mărturisește autoarea acestui volum: „Când inima îţi dă ghes, o asculţi… ai vrea să laşi urme, să mai ridici obstacole din calea celor care, încrezători ca tine în drumul drept, ar putea să se împiedice, ai vrea să mai răspândeşti o dâră de lumină… iertare, eu încerc doar! Tu îmi vei şopti dacă te-am… atins”.
Din această pornire interioară s-a născut „Ei… și?!” o carte cu un titlu neobișnuit, care dezvăluie, cum nu se poate mai clar, culorile sufletului unei autoare, care a trăit printre cărți și, iubind cărțile, a început să scrie, despre oameni, despre sine, pentru sine și pentru oameni, în egală măsură.
Creația literară face parte din destinul Floricăi Pop, reprezintă o diafană reflectare a experiențelor sale de o viață, mărturisirea literară fiind o cărare a urcușului său uman și profesional, care, departe de a fi fost lin, a lăsat urme, cicatrice, dar și borne sufletești, culturale și existențiale de neprețuit.
„Da, aşa cum spui, sună dialogul interior al autoarei, am trecut prin toate zâmbind, ridicând, încurajând, redând speranţe, spunând mereu că oamenii sunt frumoşi, numai că trebuie să-i descoperi, să-i ajuţi să înţeleagă că avem cu toţii atâta nevoie unii de ceilalţi, să nu ne facem rău, să trecem peste mici diferenţe şi să fredonăm mereu cântecul izbânzii, înfăşurându-ne într-un voal al dragostei de viaţă. Aşa i-am privit mereu pe cei din jur, numai că, nedorind să văd adevărata lor faţă, sufletul mi-a lăcrimat de prea multe ori, fără ca nimeni să vadă asta… am zâmbit la toate cele văzute şi întâmpinate, de voie sau nevoie”.
Doamna Florica Pop a reușit să aducă pe piața editorială sălăjeană, românească un nou volum „Ei… și?!”, al 6-lea după: Șoapte cu… ecou (2011), Straița cu merinde (2013), Petale cu inscripții (2013), Destin cu aplauze (2014), Tastatura cu povești (2022), ca autor, dar și altele ca și coordonator: Oameni de seamă ai Sălajului (2004, 2006), Sălaj-Oameni și Opere (2011, 2017), Sălaj-Ghidul Localităților (2011, 2017), Bulgari – o istorie sentimentală (2017), 2018 – Unitate. Realitate. Promisiune (2019), Dobrin nume de legendă (2020). A fost și coautor. la mai multe lucrări, fiind prezentă și în antologii.
Volumul recent apărut, Ei…și?!, a fost editat de Ecou Transilvan din Cluj – Napoca, editură dragă autoarei, chiar de la debutul său în volum.
Desigur, palmaresul literar al scriitoarei, care a fost mulți ani, directoarea Bibliotecii Județene I.S. Bădescu din Sălaj, ar fi arătat cu totul altfel, fără cartea recent apărută. Prin intermediul ei autoarea a urcat, cu încredere, pe un nou palier de creație literară, cel al romanului. Dacă în volumele Straița cu merinde și Tastatura cu povești, scriitoarea și-a încercat penița colindând prin mirifica lume a basmelor copilăriei, cu volumul Ei… și?! a ales să reconfigureze structura discursul literar optând pentru romanul eseu, un gen literar avangardist care sparge tiparele de gestionare specifice scrierii tradiționale. Florica Pop a avut curajul să-și pună cele mai profunde gânduri într-o carte, și-a așezat cugetările într-un roman și s-a lăsat eliberată de multitudinea de întrebări existențiale, care au frământat-o de-a lungul timpului.
Cartea inclusă în colecția „Proză” a Editurii Ecou Transilvan din Cluj-Napoca se deschide cu un emoționant Motto aparținând poetului și filosofului Lucian Blaga:
„Eu nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi
– dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
,,Nu ştii că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”(Lucian Blaga).
Într-adevăr e multă poezie în cartea Floricăi Pop, dar și multă filosofie fiindcă regăsim în ea cugetări neprețuite, întrebări existențiale și răspunsuri atent meșteșugite despre valoarea omului contemporan, despre frumusețea și eternitatea sufletului fiecărui individ, despre empatie și regrete, despre puterea credinței și dorința de a găsi iubirile de dincolo de timp. „Peste multitudinea de trăiri, alegeri, întâmplări pluteşte, nestingherit şi veşnic prezent, misterul existenţial.” – scrie autoarea în prologul cărții. Cu înțelepciunea specifică oamenilor care au trăit printre cărți și s-au primenit în focul lecturilor atent selectate, doamna Florica Pop, a citit, a ascultat și a trăit viața la maxim, apoi a gândit această carte concepută cu scopul de a ridica și alte vieți. Este, după cum lesne putem observa, o carte dăruită tuturor cititorilor, care privesc viața cu „ochi limpezi”, păstrându-și tinerețea în palmele sufletului și care salută ivirea fiecărei zile cu zâmbetul pe buze. Ca un filosof înțelept, autoarea cărții formulează povețe îndemnându-ne, aproape biblic, să fim „semințe roditoare”. E important, scrie dumneaiei, să ne păstrăm vigoarea sufletului, să călcăm prin viață drept, să privim în mod realist lumea înconjurătoare și să îi atingem pe semenii noștri cu tot ce avem mai bun.
„Să nu-ţi doreşti să te iubească toată lumea, nici măcar cei cărora crezi că le-ai fost de folos, să nu cazi în capcana de-a crede aşa ceva. Prea puţini sunt cei sinceri şi chiar e periculos! Când majoritatea se-nvârt doar după interese personale, a crede că eşti lăudat pentru meritele tale sau binele dăruit omenirii, ar putea fi o naivitate. Atunci când observi că se prea înghesuie zâmbăreţii, ia măsuri urgente, eşti în pericol! Crezi tu, oare, cititorule, că binefăcătorul este aplaudat!? Oamenii de bine nu cer nimic la schimb, îşi dăruiesc propriul timp, planuri şi dorinţe, întind mâna, ridică din prăpastie şi… se ascund!”
Ascunse în spatele unor dialoguri cu diferitele personaje ale cărții, precum: Zoria, Ada sau Ela, gândurile scriitoarei iau „forma unor lecții de atenționare” și decurg dintr-un exercițiu meditativ extrem de practic, cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. Fiecare frază este o invitație adresată cititorului, care este provocat să pătrundă în conversațiile din carte fiindcă gândurile personajelor sunt „la vedere”, adresarea se face la persoana a doua, singular, așa încât cititorul devine, fără să vrea, martor direct, având mereu impresia că stă la taifas cu autoarea și personajele ei. De fapt, unul dintre atributele care dau cărții un farmec aparte este reprezentat tocmai de această nevoie a autoarei de a construi o relație nemijlocită cu cititorul. Acesta din urmă, trece de pe poziția de lector, pe cea de discipol, intersectându-se inevitabil cu recomandările celei care scrie.
„Cauți însetat ceva care să-ți transforme ziua, dându-ți sentimentul utilității, a câștigării timpului.
– Locul acela îl căutăm mulți. Construiește-l în tine, ajutându-te de înțelepciunea vremurilor, presărată printre rânduri, pagini, cărți… Să ai doar curajul să te retragi din calea prafului risipit de vânturi neprielnice ție, să selectezi, să păstrezi în cupa gândului tău, doar ceea ce simți că nu-ți înnourează seninul pentru limpezimea căruia ai trudit atât! Nu știrbi strălucirea luminii tale cu întunericul și umbrele altora. Fiecare e responsabil pentru anotimpul și vremea sa!”
Ei… și?! este o carte a timpului nostru cu deschideri spre diferite subiecte de meditație și comprehensiune. Deși, conceput pentru iubitorii de literatură beletristică, volumul aparține, în egală măsură, literaturii motivaționale prin subiecte cum fi: miracolul lumii înconjurătoare, întorsăturile vieții, trădări și minciuni, bogăția sufletească, diferențele sociale, atitudinile morale, prietenia și dușmănia, încrederea și credința, desfătarea și puterea, iubirea și iertarea, întunericul și lumina.
Prin mărturisirile incluse în această carte, prin gândurile pe care le-a lăsat la dospit în jurnalul sufletului și le-a așezat apoi în cele 173 de pagini ale cărții, Florica Pop a demonstrat că este o fină cunoscătoare a sufletului uman și o atentă observatoare a societății contemporane: cu dezechilibrele și nedreptățile ei, cu aroganțele și circul ei. În plus, scriitoarea are curajul să spună lucrurilor pe nume și manifestă o intensă dorință de a îndrepta lumea. Din dragoste pentru oameni, autoarea se dedublează, iar atunci când scrie despre întâmplările poveștii de iubire dintre Zoria și Celestin, Zoria și Ozian se referă parcă la iubirile universale, care s-au făcut și s-au desfăcut mereu, din timpuri străvechi, de când oamenii se căutau unul pe altul pentru a se împlini prin iubire, credință și speranță.
Și nu e o speranță, ci o certitudine, faptul că, acest volum cu un titlu jucăuș, dar cu un conținut profund și delicat, își va afla un loc binemeritat în sufletul cititorilor care se vor regăsi în paginile cărții, fie rezonând cu povestea de iubire și frământările sufletești ale Zoriei, fie empatizând cu interogațiile și analizele autoarei, fie găsind între paginile cărții fărâme de înțelepciune și modele de gândire utile pentru dezvoltarea lor personală.
Liliana Moldovan/UZPR