Exclusiv Război, Ucraina

Comunicat de presă

Refugiații din Ucraina au la dispoziție două linii telefonice gratuite unde primesc informații în limbile ucraineană, rusă sau română

Începând cu data de 2 martie 2022, FSP Global pune la dispoziția dezvoltatorilor platformei https://refugees.ro/ servicii de comunicare în limbile ucraineană, rusă și română. Astfel, toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetățeni ucraineni sau ai altor state, și care doresc informații sau au nevoie de asistență de orice natură, sunt îndemnați să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, și 0800 801 489, apelabil din Ucraina, de luni până duminică, în intervalul orar 8 – 18. Aceste linii telefonice speciale pot fi apelate și de către cetățenii români care doresc să ofere ajutor sau asistență celor care ajung în țara noastră de pe teritoriul ucrainean. Serviciul este furnizat de FSP Global cu sprijinul GM LTD.
Cetățenii ucraineni sau cei ai altor state care lucrau sau studiau în țara vecină și care au fost obligați să caute refugiu în România, fie cu intenția de a rămâne la noi în țară, fie pentru a-și continua călătoria către alte state, sunt îndemnați să apeleze aceste numere de telefon pentru a solicita orice fel de informații care le sunt necesare pentru parcursul călătoriei lor.
Ofertele de ajutor venite din partea cetățenilor români prin intermediul numărului gratuit vor fi implementate pe platforma https://refugees.ro/, care este un agregator de urgență unde se centralizează sprijinul oferit de cetățenii români refugiaților proveniți de pe teritoriul Ucrainei. Până acum, au fost înregistrate pe platformă aproximativ 2.000 de oferte venite din partea cetățenilor români care își arată sprijinul prin diferite modalități, de la cazare, transport, distribuire de medicamente, alimente sau diferite alte provizii, până la servicii de traducere sau oferte de locuri de muncă.
FSP Global și GM LTD, se alătură, astfel, eforturilor întreprinse de societatea civilă și de numeroasele entități publice și private care sar în ajutorul miilor de refugiați din Ucraina, care doresc să scape de război și caută refugiu pe teritoriul României sau al altor state europene. GM LTD, unul dintre cei mai importanți parteneri ai FSP Global la nivel mondial, este un dezvoltator de jocuri pentru mobil cu sediul central în Los Angeles, California, și cu birouri în Cluj-Napoca, Malta și alte locații.

Despre FSP Global
FSP GLOBAL GROUP este un consorțiu de companii cu sediul central în Cluj-Napoca și cu operațiuni în țări de pe toate continentele. FSP Global, principala companie a consorțiului, și lider de piață în domeniul Business Processing Outsourcing (BPO), își desfășoară activitatea 24/7, 365 de zile pe an. FSP Global furnizează servicii de relații cu clienții și consultanță de cea mai înaltă calitate în toate call-center-urile sale.

CONTACT
Rahela Vlasa
email: contact@fspglobal.com
tel: 0364 / 885 677

Related posts

PRIMA CARTE DESPRE PRESA CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ DIN STRĂINĂTATE

Ionela van Reez-Zota

VOICHIȚA TULCAN MACOVEI DESPRE „CLIPE PE PUNTEA VIEȚII” DE TITINA NICA ȚENE

Liliana Moldovan

Mesajul președintelui Senatului cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei

Ion Marius Tatomir

O lansare de carte la intersecția dintre imagine și cuvânt

Liliana Moldovan

Străjerii din Cornești

Liliana Moldovan

Școala de vară de limba română Sibiu – 2025

GT Post

21 comentarii

https://pad.koeln.ccc.de October 26, 2026 at 2:23 pm

References:

Pokies sites that take payid https://pad.koeln.ccc.de

Replică
play pokies with payid October 26, 2026 at 8:15 pm

References:

Online pokies payid no deposit play pokies with payid

Replică
BPay pokies fast withdrawal October 26, 2026 at 10:38 pm

References:

Pokies that take bpay australia BPay pokies fast withdrawal

Replică
pad.koeln.ccc.de October 26, 2026 at 11:36 pm

References:

Secure BPay casino Australia https://pad.koeln.ccc.de/jQHXjfS-S_WHV7DjPDL30w

Replică
yusuf-maher-3.federatedjournals.com October 27, 2026 at 12:56 am

References:

Progressive jackpot BPay pokies yusuf-maher-3.federatedjournals.com

Replică
MiFinity e-wallet casinos Australia October 27, 2026 at 2:00 am

References:

New Australian online casinos MiFinity MiFinity e-wallet casinos Australia

Replică
https://peatix.com October 27, 2026 at 3:11 am

References:

Highest payout MiFinity casino AU https://peatix.com/user/30808911/view

Replică
hedgedoc.dawan.fr October 27, 2026 at 4:28 am

References:

Licensed neosurf casinos australia hedgedoc.dawan.fr

Replică
https://mapleprimes.com/users/storepolice86 October 27, 2026 at 6:27 am

References:

MiFinity sign up bonus Australia https://mapleprimes.com/users/storepolice86

Replică
wire transfer casino app australia October 27, 2026 at 10:33 pm

References:

ANZ casino wire transfer wire transfer casino app australia

Replică
Osko casino sign up October 27, 2026 at 11:05 pm Replică
http://halcom.cn/ October 28, 2026 at 1:07 am

References:

Wire transfer casino reviews australia http://halcom.cn/

Replică
live bank transfer casino australia October 28, 2026 at 7:15 am

References:

Wire transfer casino welcome bonus Australia https://www.xiuwushidai.com/home.php?mod=space&uid=2953299

Replică
play online pokies payid australia October 28, 2026 at 4:50 pm

References:

Payid pokies free spins play online pokies payid australia

Replică
https://27vlz.ru/user/ruthreport3/ October 28, 2026 at 4:52 pm

References:

Desktop payid pokies https://27vlz.ru/user/ruthreport3/

Replică
app.wedonthavetime.org October 28, 2026 at 5:15 pm

References:

Pokies sites that take payid app.wedonthavetime.org

Replică
new Australian online casinos MiFinity October 30, 2026 at 5:37 am

References:

MiFinity casino web-based Australia new Australian online casinos MiFinity

Replică
https://codimd.caa-ins.org/-CHwPZ50RKiEQga7dVad6g October 30, 2026 at 8:35 am

References:

Electronic funds transfer casino australia https://codimd.caa-ins.org/-CHwPZ50RKiEQga7dVad6g

Replică
https://inviewsalespro.com October 31, 2026 at 2:27 am

Mittlerweile gibt es mehr als zehn Anbieter, sodass du eine großzügige Auswahl hast. Wir finden diese Regelung gut, denn sie hilft dir bei der besseren Kontrolle deines Spielverhaltens. Die Anzahl für Online Casinos mit MuchBetter ist am deutschen Markt beispielsweise deutlich geringer als die Casinos, die Sofortüberweisung und Co. anbieten. Du hast Lust, im Online Casino mit Sofortüberweisung Einzahlungen vorzunehmen und willst dir dicke Bonusangebote sichern? Du musst keinen Account eröffnen, wenn du im Online Casino Sofortüberweisungen tätigen möchtest.

References: https://inviewsalespro.com/forum/d/319-live-casino-klarna-einzahlung-auszahlung-sicherheit

Replică
forum.emperish.com November 1, 2026 at 12:08 am

We assess PayID online casinos based on the complete payment experience rather than relying on promotional badges in a site’s footer. Depending on the site you’re using, you can typically access a good range of payment methods, even if you’re only depositing a small amount like $5. No brand in this comparison requires AU$50 or more to unlock the welcome offer, which keeps payid pokies real money entry accessible across a wide range of Australian bankroll sizes.

References: https://forum.emperish.com/d/30-best-free-credit-pokies-payid-real-money

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy