La 9-10 aprilie 2024, la Soultzmatt și Hageuenau, în Franța, au avut loc impresionante ceremonii militare și religioase de comemorare a 100 ani de la inaugurarea, de către Regele Ferdinand și Regina Maria, a cimitirelor militare românești din Alsacia. Au fost prezenți ASR Principele Radu al României, IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale al Bisericii Ordodoxe Române, veterani români “Invictus” care au participat la misiuni internaționale în Irak și Afganistan, ambasadori, diplomați, autorități civile, religioase și militare din România și Franța. Garda de onoare a fost asigurată de militari din “Brigada de Gardă 30 Mihai Viteazul” și “Régiment de Marche du Chad”.
Primul Război Mondial – Marele Război – a fost unul global care a inclus Europa, Statele Unite, țări din Asia, Pacific, Orientul Mijlociu și Africa. 17 milioane miltari și civili și-au pierdut viața între 1914 și 1918. În Europa, pe frontul de Est, 800.000 soldați români au luptat de partea Antantei, iar 335.706 dintre ei au făcut sacrificiul suprem, la fel ca și 130.000 civili români. Pe osemintele lor s-a clădit România modernă. Dimensiunea tragediei Marelui Război a fost descrisă emoționant de scriitorul canadian John McCrae, el însuși combatant pe front, într-un poem celebru: “În câmpiile Flandrei macii se leagănă printre rândurile de cruci. / Noi suntem cei morți. Cu câteva zile în urmă / Am trăit, am avut dezamăgiri, am văzut strălucirea apusului, / Am iubit și am fost iubiți, iar acum dormim pe veci în câmpiile Frandrei”. O privire retrospectivă asupra acelor vremuri reprezintă un necesar gest de recunoștință în memoria celor căzuți pentru neam și țară.
În primăvara anului 1916, Franța și Marea Britanie au solicitat insistent României să intre în război, pentru a reduce uriașa presiune germană pe frontul de Vest. Regina Maria a României, care se născuse în Marea Britanie, fiind nepoata Reginei Victoria, era un fervent susținător al intrării în război de partea Antantei. Aliații se angajau, în schimb, să lanseze o ofensivă în Grecia și să ofere României asistență militară împotriva unui atac de peste Dunăre.In ciuda poziției vulnerabile în care se afla, în august 1916 România a intrat în conflagrația mondială, trupele sale trecând Carpații în Transilvania, unde au fost primite ca eliberatori pentru că, etnic și istoric, această provincie era pământ românesc.
Înaintarea rapidă a armatei române în Transilvania l-a determinat pe Împăratul german Wilhelm al II-lea să le spună colaboratorilor: “Războiul este pierdut!”, în timp ce mareșalul Von Hindenburg scria: “Judecând după situația militară, este de așteptat ca România să poată avansa oriunde dorește și să decidă astfel soarta războiului mondial”.
Dar Aliații nu au lansat ofensiva promisă în Grecia, iar sprijinul militar la Dunare a fost inexistent. Înaltul comandament german a oprit orice inițiativă pe celelalte fronturi și și-a concentrat forțele împotriva României, care a fost atacată simultan din trei direcții. În această situație, Guvernul român a fost silit să se refugieze la Iași, în Moldova. Pentru a proteja retragerea, o rezistență feroce a fost organizată pe crestele Carpaților, în apropierea orașului meu natal, Câmpulung Mușcel. Pentru a face apărarea impenetrabilă, Înaltul comandament român a adus Regimentul 70 Infanterie, format din locuitori ai regiunii, ale căror familii se aflau în satele din spatele frontului. Trupele române au reușit să oprească înaintarea Grupului alpin german, mult mai bine echipat (unul dintre ofițerii ce comandau Grupul alpin era viitorul mareșal Erwin Rommel). A fost un adevărat Termopile românesc. Memoria eternă a acelei încleștări teribile o reprezintă cele 21 cripte ale Mausoleului de pe Muntele Mateiaș, la intrarea în Câmpulung Mușcel, unde se odihnesc osemintele a peste 2300 militari români. Cei căzuți prizonieri au fost transferați în lagăre germane. Așa începe povestea celor 2344 militari români morți în captivitate în Alsacia, cei mai mulți dintre ei în iarna cumplită a anului 1917, datorită tratamentelor inumane, înfometării, gerului și extenuării (datele gravate pe crucile din Soultzmatt arată că numărul morților era de 25-30 în fiecare zi).
În perioada Războiului Civil din Statele Unite, Președintele Abraham Lincoln a declarat că oricine iși pierde viața apărând Uniunea trebuie să aibă parte de un mormânt individual și, la 17 iulie 1862, a fost adoptată legislația ce instituia sistemul cimitirelor naționale. Inspirate de acest model, la sfârșitul Primului Război Mondial țările beligerante au căzut de acord să asigure morminte individuale și permenente, astfel încât sacrificiul fiecărui soldat căzut pentru țara sa să fie recunoscut, iar numele său să fie păstrat veșnic.
La 30 august 1919, localitatea franceză Soultzmatt a donat României, în Val du Pâtre (Valea Păstorului), un teren pentru amenajarea unui cimitir unde să fie reunite rămășițele pământești ale militarilor români morți în Alsacia, care fuseseră inițial înhumați pe teritoriul a 35 orașe și comune. Cimitirul militar din Soultzmatt reprezintă cea mai mare necropolă românească din Franța, adăpostind mormintele a 678 soldați: 553 morminte individuale și două morminte comune în care se odihnesc osemintele a 125 prizonieri decedați, toți, în noaptea de 27 ianuarie 1917, din cauza gerului năprasnic. 27 familii alsaciene și-au riscat viața în acea perioadă, pentru a ajuta cu hrană și haine prizonierii români; numele acelor oameni cu suflet au fost amintite la comemorarea din 9 aprilie 2024.
Cimitirul militar din Soultzmatt a fost inaugurat oficial la 9 aprilie 1924, de către Regele Ferdinand și Regina Maria a României. Generalul Henri Berthelot, guvernatorul militar al orașului Strasbourg, cel care în timpul războiului condusese Misiunea mlilitară franceză în România, a fost prezent la ceremonie. Regina Maria a pus atunci câte o floare pe fiecare mormânt, iar în 1933 pe impresionanta cruce centrală a fost amplasată o placă de marmură cu cuvintele suveranei: “Soldați români! Departe de patria voastră pentru care v-ați sacrificat, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ care nu vă este străin.” La 10 aprilie 1924, cuplul regal a participat la o ceremonie similară la cimitirul militar din Strasbourg, unde fuseseră înhumați alți soldați români. Între 1969 și 1972, rămășițele acestora, precum și ale celor îngropați în cimitirul din Colmar, au fost transferate în Careul militar românesc “Sfântul Gheorghe” din orașul Haguenau.
O sută de ani mai târziu, Franța și România comemorează un episod din istoria lor comună: legatura dintre militarii români ce se odihnesc în pământ francez și comunitatea locală care le-a oferit prizonierilor compasiune și respect, în viață și după moarte.
Întorcându-ne înapoi în timp pe frontul de Est, în iulie 1917, sub comanda generalului (viitor mareșal) Alexandru Averescu, armata română reușea să spargă frontul austro-ungar în bătălia de la Mărăști. Generalul german Von Mackensen a lansat imediat un contra-atac la Mărășești, transmițându-le superiorilor săi: “Domnilor, peste două săptămâni ne vedem la Iași!” Simultan, armata austro-ungară a atacat pe Valea Oituzului. Ambele ofensive au fost, însă, respinse cu pierderi grele de către români care, în unela cazuri, au luptat la baionetă. Bătălia de la Mărășești, unde aproape 22.000 militari români și-au pierdut viața, a rămas în istorie drept “Verdunul românesc”. Sfârșitul războiului, în 1918, găsea România de partea învingătorilor.
Când ceremoniile oficiale la cimitirul militar din Soultzmatt s-au încheiat, un adolescent s-a apropiat de noi și s-a prezentat: “Yann Hoffer, cetățean franco-român”. Născut în România și crescut în Franța, dorea să ne citească gândurile sale puse pe hârtie pentru această ocazie. Iată-le:
“Cu nemărginită emoție, vă împărtășesc o poveste în acestă zi de comemorare. O poveste imposibil de povestit. O poveste uitată pentru totdeauna. Este povestea lui Gheorghe. Gheorghe. Un nume obișnuit. O ființă umană obișnuită, cu un destin tragic. Gheorghe a fost cioban. Se minuna de lucrurile simple ale vieții: cântecul păsărilor, prezența liniștitoare a Dunării. Gheorghe nu se gândise niciodată că într-o zi va trebui să își părăsească regiunea natală. Și totuși, aici și nu pe malurile Dunării a fost locul unde inima lui a încetat să mai bată, într-o seară de iarnă. Ochii îi erau pironiți pe fulgii de zăpadă ce îmbrăcau sârma ghimpată cu o haină albă și elegantă. Apoi a venit întunericul.
Gheorghe pe care vi l-am descris, probabil nu a existat niciodată. Poate că îl chema Ion, sau Vasile. Nu vom ști niciodată. Dacă am încercat să-mi imaginez un portret al unuia dintre cei 678 eroi pe care îi comemorăm astăzi, este pentru că poveștile lor, toate diferite, sunt similare. Sunt poveștile unor vieți distruse pe nedrept de nebunia omului numită “război”. Datoria noastră este să nu le uităm. Istoria este alcatuită din povești și, așa cum ne amintea Henri Lacordaire în secolul al XIX-lea, “Istoria este memoria lumii”. În aceste vremuri nesigure, când războaiele fac din nou ravagii, coeziunea europeană este mai crucială ca oricând. În ceea ce mă privește, în calitate de cetățean al zilei de mâine, am încredere în această Europă bogată în lecții învățate dintr-un trecut uneori tragic. Am încredere în viitor, am încredere că Gheorghe nu va fi murit în zadar. Trăiască pacea!”
Dr. Ion I. Jinga
Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.

43 comentarii
References:
Australian payid pokies australian pokies that accept payid
References:
Online pokies taking bpay gitlab.oc3.ru
References:
Online casinos that accept neosurf australia neosurf low deposit casino australia
References:
Australian casino payment methods wire transfer https://test-sida.noads.biz/?563867
References:
Online pokies payid no deposit https://pad.nixnet.services
References:
MiFinity sign up bonus Australia https://geisler-sykes-4.blogbright.net/best-free-spins-no-deposit-casinos-in-australia-2026
References:
BPay welcome bonus casino https://pad.stuve.de/
References:
Secure payid pokies instant withdrawal payid pokies
References:
Wire transfer casino deposit australia best australian bank wire casinos
Another payment option worth comparing is Visa at online
casinos, particularly if you want to understand how
card deposits differ from bank transfer pokies sites australia transfers.
This makes it a good option for online players in the US who enjoy playing at
casino sites in the country and offshore. It makes less sense for everyday play,
because the wait for deposits and withdrawals is long and
fees can add up.
References:
Muchbetter gambling canada muchbetter accepted online casinos
References:
How to use neosurf at online casinos neosurf voucher online casino australia
References:
Play pokies with neosurf mobile neosurf casinos aus
References:
Neosurf gift card casino australia neosurf cash out casino australia
Compared with many local-facing sites, neosurf casino australia performs
better when promotions stay simple. Many online casinos offer features that allow us to track
our spending and set maximum deposit limits. With a growing list of casinos that accept Neosurf pokies, we have plenty
of options to choose from, ensuring a more tailored gaming experience.
✔ Fixed Spending Limits – Helps control gambling budgets.
References: https://discuss.xsanisty.com/d/4-anyone-happy-with-play-pokies-with-neosurf-australia
References:
Fast withdrawal paysafe casino canada https://md.interhacker.space
When choosing online casinos that accept Payid or another site, the steps are
similar. While these offer fast deposits and withdrawals, a
bank wire transfer may take 3-5 working days, sometimes more.
Then again, there’s still plenty of viability in the online casino industry, but other
payment methods are giving it a run for its money.
Wire Transfer deposits and withdrawals work in the same way, but payments via this method are
rarely supported at AUD online casinos. Instead, we
included the operators that we trust they will pay your funds fast
and without making the process complicated. The verification process may take some time, so
completing the verification immediately after the registration process is recommended.
References: https://theafricanbiomineralbalance.com/forum/topic/need-a-hand-with-online-casinos-accepting-direct-bank-transfer-australia/
After completing a quick registration form, players verify their email or mobile number, visit the
cashier to choose a preferred payment method in AUD, and then opt into the relevant promotion on the
bonuses page before making their qualifying deposit.
BPAY is a secure online payment system that enables customers to pay for goods
and services using their bank account or credit card.
It allows users to connect multiple payment accounts to one easy-to-remember
identifier. With Pay ID, you have a code (typically email or phone number) that
is linked to your bank account for conducting payments or receiving money.
If you want to see exactly how to claim these offers step by step, check out our Guide to Claiming a Casino No
Deposit Bonus for a simple walkthrough. Unlike free spins,
which are usually limited to specific titles, free chips let you choose
from a wider range of eligible games.
References: payid withdrawal pokies
References:
Paysafe card casinos canada use paysafecard at online casino canada
References:
Payid withdrawal casinos http://forum.panabit.com/home.php?mod=space&uid=655692
Ihr Bankkonto verifiziert, dass Sie das richtige Alter für die Nutzung des Zahlungsdienstes bereits erreicht haben. Bevor diese mögliche ist, müssen Sie sich zuvor identifizieren. Ebenfalls festlegen müssen Sie Ihre gewünschte Einzahlungssumme. Möchten Sie im https://forum.neei-utad.pt/d/96-trustly-casino-einzahlung-abgelehnt-ursachen-losungen verwenden, müssen Sie sich zunächst in Ihr Spielerkonto im Casino einloggen.
References:
Neue sofort casinos online casino bonus sofortüberweisung
References:
Casino sofort online casino über klarna
References:
Neosurf low deposit casino australia australian real money casino neosurf
References:
Online casinos klarna https://graph.org/Beste-Klarna-Casinos—Im-Online-Casino-mit-Klarna-bezahlen-11-09
References:
Direct to bank casino sites https://xbymw.com/space-uid-1327873.html
References:
Online casino klarna einzahlung http://www.seafishzone.com
References:
Latest neosurf casinos https://socialbookmark.stream/story.php?title=neosurf-voucher-or-neosurf-prepaid-au-instant-delivery
References:
Online casinos that accept google pay https://livingston-bloom-5.blogbright.net/
References:
Au casinos neosurf https://mapleprimes.com/users/clubnail3
References:
Online casino mit sofortüberweisung einzahlung online casino auszahlung sofortüberweisung
References:
Legit credit card casinos canada online casino visa withdrawal limit canada
References:
Casino über klarna qazaqpen-club.kz
References:
Payid casino no deposit bonus online casino australia payid
Slot fans will find everything from gritty urban adventures to glamorous Las Vegas-inspired reels,
each with its own payout structure and RTP percentage.
A strong neosurf payment casino australia online casino australia platform offers
far more than a handful of pokies. Dollar-cost averaging your spins across
several sessions also helps you understand the rhythm of each game
before you commit larger sums.
No, but the ranking lists the best casinos in Australia where Neosurf deposits are available.
Among the advantages of $10 neosurf deposit casinos in Australia are over 1000 pokies, generous bonuses, and
fair play. Neosurf online casinos offer Aussies an exciting array of pokies,
adding an element of thrill to the gaming experience.
References: https://thebigfootclub.com/forum/topic/best-neosurf-casino-sites-australia-a-practical-guide/
Die folgenden Anbieter haben sich im deutschen Markt durch unterschiedliche Stärken hervorgetan und gehören zu den empfehlenswertesten top sofort casinos.
Kreditkarten sind praktisch, werden aber von einigen deutschen Banken für
Glücksspiel-Transaktionen geblockt. Die Authentifizierung erfolgt ausschließlich
über die gesicherte Bankeninfrastruktur. Da es sich hierbei
um eine klassische Banküberweisung handelt, können je nach Institut ein bis drei
Werktage vergehen, bevor der Betrag verfügbar
ist.
References: osi-club.org
References:
1 euro casino paypal http://bbs.hgzvip.net/
References:
Casino bezahlen mit sofort https://dok.kompot.si/MfCTuPwzTju-Lh4rkCHj2A
References:
Online casino sofort auszahlung https://bookmarkzones.trade/story.php?title=top-klarna-online-casinos-oktober-2026-im-experten-vergleich
References:
Casino sofortüberweisung https://may22.ru/user/stagefold1/
References:
Pay N Play Casino Deutschland http://downarchive.org/user/systemhyena6/
References:
Online Casino Echtgeld Trustly https://khargharonline.com/author/cutflag1/