November 10, 2026
Exclusiv

POEMELE BIHOREANULUI GAVRIL VOIVOZEANUL

Volumul de versuri RESPIRĂRILE TOAMNEI , publicat în an la Editura Ecou Transilvan, cuprinde stihuri ale poetului Gavril Moisa (pseudonim Gavril Voivozeanul), prolific autor de poezii, cronici literare, epigrame și felurite articole publicate în țară și în acest străinătate.

Militar de carieră, poetul păstrează în străfundul sufletului dragostea pentru pământul natal și datoria de a-și păzi patria cu prețul sacrificiului său, fiindcă: „ duc țara-n gând și suflet azi cu mine, / Chiar fără de respect și fără de onor, / Eu am jurat să mor pentru popor.” („ Eu am jurat pe tricolor”). Aducând în actualitatea stihurilor poetului nostru național Mihai Eminescu, a expusă revolta față de starea în care se află din multe puncte de vedere România de azi: „ Românul cu românul nu mai e frate, / Își duce viața pustiit prin lume / Și peste tot e multă nedreptate, / Blazonul țării nu are renume.” Dar…: „Cât steaua ta ne mai călăuzește, / Iubirea-n suflet încă na apus, / Cuvântul tău ne leagă, ne unește, / Cum ne unește crezul în Isus” („ Eminesciană”). Însă, cum „fugit irreparabile tempus”, poetul simte curgerea nemiloasă a anilor și nu se lasă nicidecum îngenunchiat, trăind clipele vieții, în iubire, alături de persoana dragă hărăzită ai fi alături de traseul viețuirii pământești: „ ești tot la fel de caldă și curată, / cum eu te știu, și-ai fost în prima zi / cu-aceiași poftă necurmată / te vreau și azi, și cât voi mai trăi.” (” Te vreau”).

Bihoreanul din Voivozi rămâne legat de ținutul natal, care îi inspiră versuri zugrăvind printre altele schimbarea anotimpurilor cu frumusețile specifice specifice dintre ele: „ Dau mugurii în pomi din livezi, / Pe deal în turmă zburdă primii iezi, / Pe uliți e mai multă veselie / Și-a înflorit întâia păpădie.” („ Așteptând primăvara ”) sau versurile „Toamna grăbită, / privind în oglindă, / în culori pastelate / fața și-o schimbă. / Cu ochii ei triști / scrutează zarea, / simțindu-i iernii / în păr răsuflarea. („ Toamna”).

Autorul volumului ammintește cu nostalgie de anotimpurile de altădată, în desfășurarea lor firească și cu frumusețea specifică fiecăruia dintre ele. În versurile sale găsim elemente privind modificările din arealul naturii la noi, ca de altfel la nivel global, cu consecințe nefaste pentru generațiile viitoare: „ Satul e trist fără zăpadă, / Când iarna-i un vis pribeag, / Toți așteptăm zăpezile să cadă. , / Cu săniile ruginite-n prag .” („În așteptarea iernii”).

Ca demn trăitor pe tera, cu credință nestrămutată în Creatorul lumii, Voivozeanul din toată inima că oamenii vor trezi, până nu-i prea târziu și ele daruri, lăsate să nu bucure de ele, se vor așeza în matca lor firească. : „A fost o noapte / lungă și grea / am stat de vorbă cu inima mea/ și cu Isus / și le-am spus/ tot ce aveam / în mine ascuns. / Na fost ușor / m-am poticnit / a fost chiar greu / dar am înțeles / că nu este nimic / fără de Dumnezeu. („ Ieri”).

Gabriela Gențiana Groza

Related posts

✨ Invitație la o seară tradițională românească pentru oamenii străzii din Nürnberg ✨

Ionela van Reez-Zota

Gala artelor ediția a 6-a *Diplomele de Excelenta pentru proiectul ”PORTRETE LITERARE”

Liliana Moldovan

POVEȘTILE NINEI : Floria și Lumina Nobleții sau Povestea Transformării unui Suflet

Liliana Moldovan

Lansare de carte

GT Post

BRÂNCUȘI, genialul nostru creator

Liliana Moldovan

Sculptorul care face lemnul să vorbească în șoaptă

Liliana Moldovan

1 comentariu

Francisco Bullivant October 27, 2026 at 11:10 pm

I’ve been researching safe sources for months. I finally landed on Rainbowfentanylvendor.com. The biggest worry was always authenticity. Knowing that their platform acts as a gatekeeper—only allowing meds from verified suppliers—takes away 99 of my anxiety. It’s not just about getting the fentanyl or coke; it’s about the guarantee behind it. Period.”

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy