România Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, la evenimentul „Întâlniri mass-media Turcia-România”

Sesiunea de discuții intitulată „Întâlniri mass-media Turcia-România”, organizată de Institutul „Yunus Emre”, a reunit la București jurnaliști români și turci care au dezbătut  cooperarea durabilă între profesioniștii din mass-media din cele două țări.

La evenimentul deschis de dr. Melih Barut, director al Institutului „Yunus Emre”, au rostit alocuțiuni  ES Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București, care a vorbit despre relațiile dintre cele două state din perspectiva Turciei, deputatul român Nicolae Georgescu, președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Turcia, care s-a referit la relațiile dintre cele două țări din perspectiva României, după care au urmat cuvântările jurnaliștilor  Yavuz Donat – „Rolul mass – media în dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Turcia și România” și Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR – „Viitorul relațiilor bilaterale dintre Turcia și România și puterea călăuzitoare a mass-media”.

Manifestarea a continuat cu două sesiuni de discuții – „Relațiile strategice multilaterale dintre Turcia și România și influența mass-media”, respectiv „Puterea mass–media de a aduce laolaltă comunitățile în procesul de dezvoltare al relațiilor bilaterale dintre Turcia și România”.

Pe parcursul evenimentului au fost dezbătute teme actuale, ca rolul organizațiile mass – media și al profesioniștilor din domeniu în îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări, tipurile de conținut care pot contribui la evoluția bilaterală, mecanismele de schimburi de informații între profesioniștii din mass-media pentru a informa corect publicul, elemente relevante ale cooperării durabile între profesioniștii mass-media din cele două state. (redacția UZPR)

Related posts

Concurs editorial: De la relatare la schimbare – tulburările de sănătate mintală dincolo de stigmatizare

Moderator1

PRIN ORAȘUL SUBTERAN CRICOVA – REGATUL VINULUI REPUBLICA MOLDOVA

Moderator1

CLP lansează seria DEBUT CLP, pentru poeţii foarte cunoscuţi dar şi pentru cei necunoscuţi

Moderator1

Lansare de carte și vernisaj expo la LSR și UZPR Iași

Moderator1

Sucevenii de la Cozonac Bujor lucrează automatizat prin FamShop

Moderator1

WUSHU KUNG-FU 22 Medalii de aur, 19 Medalii de argint și 8 Medalii de bronz

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy