Pune‑mi în palme o împărăție de cleștar și să trăim o magie inexprimabilă în cuvinte, într‑o eră în care păcatul ancestral e doar o blândă amintire în lacrimile noastre albastre și în nefastele vise.
Pune‑mi în păr o coroniță de maci, roșii ca obrajii tăi când spui că mă placi, idealizându‑mă submisiv, mângâindu‑mă ca pe un fluture efemer, ce zboară din floare în floare, armonios și rebel.
Pune‑mi pe buze un zâmbet ca o lumină de lună argintie, zglobie, scrie‑mă în versuri sidefate când vântul, vâjâind, adie și ochii mei te îmbată cu luciri ca de stele prea reci.
Pune‑mi pe frunte un sărut desprins din culori ce vestesc primăveri, îngânând greieri ce cântă rătăciți, răzleți, prin lăcrămioare ce șoptesc descântece…
Poezie de Carmen Alina Dinulescu
