1.4 C
Nürnberg, DE
October 20, 2026
Evenimente Italia Moldova

Mărțișorul sărbătorit de copiii Școlii „Spiridon Vangheli” din Italia

Copiii de la Școala românească „Spiridon Vangheli” au participat la o sărbătoare dedicată primei zile a primăverii, celebrând tradițiile și simbolurile acestui început de sezon.

Alături de alți participanți, copiii au confecționat, împreună cu colaboratorii Muzeului Santa Giulia, coronițe – simbol al vechiului mit despre nașterea primăverii. De asemenea, cei mici au luat parte la un atelier creativ de realizare a mărțișoarelor. Activitatea a fost animată de cântece și dansuri, transformând întâlnirea într-un moment ludic, dar și într-un prilej de cunoaștere și valorizare a tradițiilor.

Detalii AICI

Related posts

Evenimentul „Împreună mai bine” a adunat comunitatea din Chiavari, Italia

Ionela van Reez-Zota

APEL către Parlamentul României referitor la adoptarea proiectului de modificare și completare a Legii nr. 752/2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române, înregistrat la Senatul României cu nr. L72/2026

Ion Marius Tatomir

Interviu cu IURIE NEGHINĂ – col.(rez.), veteran al războiului pentru independența Republicii Moldova, în 1992

Ion Marius Tatomir

Școala de Arte Marțiale „Kodokan & Hapkido & Kickboxing Nürnberg” organizează Seminarul Internațional de Kickboxing și continuă înscrierile pentru copii și adulți

Ionela van Reez-Zota

Moldova între plecare și revenire: Germania devine principala destinație, iar peste jumătate dintre cei cu experiență de migrație s-au întors în ultimii cinci ani

Ionela van Reez-Zota

Tradițiile moldovenești, promovate la festivalul „Il Mondo in Casa” din Milano

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy