Israel Ministerul Afacerilor Externe România

Ministrul de externe Oana Țoiu a discutat cu Gideon Sa’ar despre parteneriatul dintre cele două țări și evoluțiile regionale.

Comunicat de presă

Data: 

 28.10.2025

Ministrul afacerilor externe, Oana-Silvia Țoiu, a avut marți, 28 octombrie 2025, o întrevedere cu omologul său din Statul Israel, Gideon Sa’ar, cu ocazia vizitei oficiale a acestuia la București. În cadrul convorbirilor, ministrul Oana Țoiu a salutat maturitatea relațiilor diplomatice dintre România și Statul Israel, reflectată în cooperarea în multiple domenii de interes pentru ambele state.

“Am avut un schimb deschis de opinii privind necesitatea dezarmării Hamas, a ajutorului umanitar și accesului la asistență medicală în Fâșia Gaza, precum și despre rolul comunității internaționale în sprijinirea încetării focului și a planului de pace al Președintelui Trump. Prea multe familii au suferit enorm și, oricât de dificil ar fi acest moment, trebuie cu toții să contribuim la o pace durabilă și la un viitor în care niciun copil să nu se teamă pentru viața sa”, a declarat Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe al României.

Statul român rămâne ferm angajat în construirea premiselor pentru o pace justă și durabilă, în baza soluției celor două state, Israel și Palestina, care să conviețuiască în pace și securitate.

Miniștrii român și israelian au explorat oportunitățile concrete de cooperare în domeniile comerț și investiții, agricultură, transporturi, apărare, educație și cultură. Totodată, ministrul Oana Țoiu a remarcat legăturile umane și culturale profunde între România și Israel, exprimând interesul României de a-și menține sprijinul față de comunitatea israelienilor originari din România, care aduc o contribuție valoroasă la dezvoltarea ambelor societăți, română și israeliană. În egală măsură, a exprimat dorința fermă a României de a rămâne pe deplin angajată în eforturile de prevenire și combatere a antisemitismului. 

Referindu-se la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Oana Țoiu a subliniat consensul la nivelul UE pentru continuarea sprijinirii autorităților de la Kiev și a prezentat contribuția multidimensionala a României în acest sens. A subliniat importanța respectării Cartei ONU, a dreptului internațional și a asigurării integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei, pentru asigurarea unei păci juste și durabile.

Related posts

Din dragoste pentru teatru, public și povești

Moderator1

FREQUENZA FESTIVAL – o celebrare a rafinamentului muzical, la București

Moderator1

”Filmul revine pe scena Casei de Cultură a Studenților”

Moderator1

Primirea de către Muzeul Național de Istorie a României, a două monede romane de aur, rare, din partea Ministerului Culturii

Moderator1

28 decembrie 2022: GALA LAUREAȚILOR CULTURII IEȘENE, EDIȚIA A IV-A ȘI PREREVILON 2023

Moderator1

Interviu cu Daniel REVACH De Lucreția Berzintu

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy