Ciprian Porumbescu, un erou cu destin dramatic

Muzica, este o șoaptă divină ce ne vindecă sufletul, muzica apropie oamenii, îi unește, le cultivă dragostea față de viață, care este frumoasă, minunată. Muzica ne vorbește despre trecut, despre prezent , … Muzica poate schimba lumea pentru că poate schimba oamenii – Paul David Hewson . Muzica, ne reamintește de marii noștri înaintași, muzica ni-l readuce astăzi în prim plan pe Ciprian Porumbescu, muzicianul cu destin romantic și trist, răpus în floarea tinereții de o boală necruțătoare -tuberculoza, sensibil, visător, dintr-o familie modestă. S-a născut pe 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, ca fiu al preotului ortodox Iraclie Gołęmbiowski. În anul 1881, își schimbă numele de familie în Porumbescu. Preotului Iraclie (Golembiowschi) Porumbescu, i s-a spus „Creangă al Bucovinei”. A colaborat la diferite publicații din Iași, Cernăuți, Brașov, București. A scris povești și povestiri. Dar a fost și autor de versuri, și culegător de folclor. Vasile Alecsandri l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, zicându-i: „Scrie, să împărtășești și neamului d-tale și al nostru ceea ce ai și ceea ce știi d-ta. Așa se cade, așa e bine, așa să facem cu toții după puterile noastre.” A fost unul dintre luptătorii pentru drepturile românilor din Bucovina, un preot iubitor al Liturghiei, dar și al gliei. De la tarăl său, marele muzician, Ciprian Porumbescu a primit o educație aleasă, în spiritul credinței și a valorilor neamului românesc, însă din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală completă . Primele îndrumări muzicale le primește in familie, apoi de la învățătorul Simon Maier, din satul vecin, Ilișești. Îndrăgostit de muzică, fire timidă și retrasă, îl întâlnește, la vârsta de șapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg și discipol al lui Chopin, care și-a petrecut câteva veri la Șipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski. Urmează cursurile Gimnaziul de la Suceava unde va studia muzica, cu profesorul și compozitorul Ștefan Nosievici, cel care a înființat prima asociație muzicală din Suceava . In 1873, se inscrie la Seminarul Teologic din Cernăuți, pe care îl urmează până în anul 1877. Aici înființează o organizație naționalistă și patriotică și își prezintă multe din compozițiile proprii. O bursă la Viena, îl va ajuta să se dezvolte foarte mult și să publice mai multe piese corale și cântece patriotice. Opere din acea perioadă: “Cântecul tricolorului”, “Pe-al nostru steag e scris unire”, “Cântecul gintei latine”. Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei care a iubit Biserica nea-mului,iar în anul 1871, participă alături de Eminescu, Slavici, Teclu, Vasile Bumbac, la marea sărbătoare de la Mănăstirea Putna. I-au fost alături, tatăl său Iraclie, împreună cu un vestit taraf din Suceava, condus de Alexandru Vindireu. Toți se îndreptau către Putna să facă jurământ de credință și de luptă față de Măria Sa, Domnul Ștefan. Lor, li s-a alăturat starețul Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, Samoil Murariu, curajosul patriot care l-a înfruntat chiar și pe ierarhul Bucovinei, Eugenie Hacman (1835- 1873), pentru atitudinea sa neîncurajatoare față de manifestările naționale. Întâlnirea lui Mihai Eminescu cu Ciprian Porumbescu a plină de emoție. Ciprian mărturisea tatălui său, preotul Iraclie: Tătuță, ghicește cu cine am dat astăzi mâna! L-am cunoscut pe Eminescu, poetul. Aiasta am vrut să-ți spun… Preotul Iraclie de la Stupca se bucura și el să-l vadă pentru întâia oară pe marele poet. Într-una dintre chiliile mănăstirii, se găsea instalat comitetul de organizare care veghea împreună cu egu¬menul Arcadie, personalități precum Slavici, Kogălniceanu, Cerchez, Filaret Scriban, Colonelul Boteanu, prefectul de Rădăuți, Oreste Renney, Ion Zbiera, profesor și custode al bibliotecii Bucovinei, ucenic al lui Aron Pumnul, care reprezenta Academia Română, și mulți alți la bună desfășurare a manifestării. Eminescu fusese desemnat secretar al comitetului, iar graiul lui Zbiera trezea în inima poetului amintirea profesorului său iubit, Aron Pumnul. Când Eminescu vorbea, toți erau impresionați de fru¬mu¬sețea cuvintelor și amploarea sen¬timentelor trezite de acesta.
La rândul său, compozitorul Ciprian Porumbescu a mișcat pe toți cu vioara sa măiastră, iar la sfâr¬și¬tul cântării i-a spus tatălui său: Tată, am cântat azi Daciei întregi! Aceste cuvinte l-au emoționat adânc pe Eminescu. Așa cum spune Emil Cioran, de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica, iar acest suflet nu are cum să înflorească și să supraviețuiască dacă nu cu -dragoste, bunătate și muzică.În aceea zi istorică, la Putna, Ciprian Porumbescu a făcut să vibreze la unison inimile și sufletele tuturor celor prezenți. Închinător și evlavios cinstitor al Preasfintei Treimi, tânărul magician al viorii, a găsit o cale specială pentru a cinsti Taina Treimii prin cântare și compoziții unice, multe dintre ele cu subiect religios, cântări ale Sfintei Liturghii, Axioane și, în special, inspirata versiune a cântării Tatăl nostru, punând pe portativ în inedită armonie Rugăciunea Domnească, care a devenit una dintre cele mai iubite variante ale acestei rugăciuni, amintindu-ne de Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos. În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți. În 1874 i-a ființă, societatea studențească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societății culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales președintele ei. În perioada vacanțelor pe care le petrecea la Stupca, o cunoaște pe Berta Gorgon, fiica pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea a fost trimisă de tatăl său în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită. Ciprian scria despre aceasta: Numai ea singură îmi poate da curajul și puterea de a răbda mai departe și a duce munca începută la bun sfârșit, iar ea răspundea: Cât de rău îmi pare că nu pot sta față în față cu acela căruia toată viața mea aș dori să-i fiu cu inima deschisă… În 1877, când în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iași a avut loc o contrademonstrație în memoria morții domnitorului Grigore Ghica, Societatea ”Arboroasa” a trimis o telegramă de condoleanțe primarului din Iași. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societății ”Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca și Orest Popescu, au fost reținuți și încarcerați la închisoarea din Cernăuți. În anul 1878, Porumbescu este și el arestat, alături de alți tineri, și închis timp de trei luni la Cernăuți. Se afla la Stupca, când au venit să-l ridice, la cererea sa, i-au dat voie să-și ia cu el vioara și o gramatică a limbii franceze .Tot drumul până la Cernăuți a plouat mărunt iar apa rece i-a pătruns prin haine. Însă temnița în care și-a petrecut Crăciunul anului 1878 și mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză. Din aceea perioadă a rămas mărturie un episod de a dreptul biblic. Unul dintre colegii de celulă, ascultându-l cântând o doină, a izbucnit în plâns… Când a ieșit din închisoare, după unsprezece săptămâni, era deja cu boala teribilă în piept. Se întoarce la Universitate la Cernăuți și apoi, cu mare greutate, pleacă să-și împlinească visul și să-și continue studiile la Viena. Printre cei mai înflăcărați combatanți în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obține eliberarea celor întemnițați, a fost însuși Mihai Eminescu. Ciprian Porumbescu a fost achitat de acuzațiile care i-au fost aduse. Între anii 1879 – 1881, ajunge la „Konservatorium fur Musik” din Viena,cu o bursă. Aici studiază armonia cu Anton Bruckner și primește noțiuni de muzică corală de la Franz Krenn. Între anii 1881 și 1883,Ciprian Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov și dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. La 11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu și versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul a avut un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentații, pe 12 şi 23 martie, în același an, la Brașov și o alta la Oravița. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care își exprima bucuria…Și astăzi, am ajuns să-mi văd dorința împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aștept de la viața mea, de la viitorul meu?… Între timp, boala se agravează iar la 8 noiembrie 1882, în Brașov,este organizat un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colectate fondurile necesare unui tratamentul în Italia. Pe 25 noiembrie, pleacă în stațiunea Nervi din peninsulă. Starea sa de sănătate nu se ameliorează iar dorul de plaiurile natale îl macină cumplit. Într-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: O! Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!…Ultimile zile din viață le petrece în casa părintească având la căpătâiul lui pe tatăl Iraclie, sora Mărioara, fratele Ștefan și Safta – o veche bătrână servitoare. Iată ce povestește sora Mărioara, despre ultimele clipe din viața lui Ciprian Porumbescu: Îl văd: cu ochii cei mari, frumoși… Cum se uită la mine trist, dureros, zicându-mi:
– Măriorică, tu trebuie să fii pregătită… Să fii sprijinul tătuții… Să nu plângi, să nu te prăpădești. Zilele mele sunt numărate. Eu… mor…
Luni seara am stat cu toții pe lângă Dânsul. A mâncat destul de bine, a făcut glume cu Ştefan, a cerut un păhar de vin şi-a adormit… La ora 12 se trezeşte şi zice:
– Măriorică, mi-i foarte rău. Să vie toți lângă mine! Ștefan l-a luat de mână… Tata și eu în față lui, tremurând și cu cea mare și îngrozitoare înverșunare căutam să ne stăpânim durerea.
– Să ştiți că la ora 2 sunt mort! Să vie și Safta (…).
Și-a luat rămas-bun de la toți cu vocea limpede, privirea clară, frumoasă și senină. Picioarele i se răcise[ră] și dânsul era în conștiință… Încetul, încetul a adormit ca un sfânt…
«Nu lăsați să moară munca mea!… » au fost ultimele lui cuvinte”.
Ultima lui dorință, ce se regăsește în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc și versurile “Iar când, fraților, m-oi duce/ De la voi, și-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneți/ Mândrul nostru tricolor”. La moartea lui, Berta Gorgon îi scria sorei acestuia, Mărioara: Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat și am dorit în viață. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui și pentru mine. Ție ți-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăți scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut și eu !. Creația muzicală lui Ciprian Porumbescu cuprinde peste 250 de lucrări, incluzând muzica de teatru, opereta, muzica simfonică, muzica de cameră, muzica corală, muzica vocală și muzica religioasă. Printre cele mai cunoscute și apreciate creații ale sale se numară: opereta Crai nou, Rapsodia romana pentru orchestra, Balada pentru vioara si pian, Reverie pentru vioara si pian, La malurile Prutului, Altarul Manastirii Putna, Oda ostasilor romani, Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani. Dar cea mai cunoscută lucrare a sa, rămâne “Baladă pentru vioară și orchestră” , fiind foarte populară chiar și astăzi. Ciprian Porumbescu a scris românește, a trăit intens, contopindu-se cu aspirațiile noastre naționale și participând la toate frământările poporului . Despre romanitatea cântecelor lui Ciprian Porumbescu, muzicologul Nina Cionca afirma: cântecele lui, ca un vin vechi îndeamnă la visare și la faptă generații după generații. Ele au o vitalitate țâșnind din structura lor simplă melodică, fără artificii și căutări. Ele sint ale noastre ca și cum așa ar fi fost de când ne știm pe lume, cum e limba ce-o vorbim. Violonist, compozitor, teolog și mare patriot, Ciptian Porumbescu a întruchipat în scurta sa existență, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur !

Zenovia Zamfir