Când moare un om se stinge o perspectivă asupra Lumii -, una globală, personală, unică, inegalabilă, irepetabilă. Când moare un animal, fie el ghepard sau simplu ţânţar, dispare o altă perspectivă asupra Lumii (cu nimic inferioară celei dintâi), cum ar fi cea reflectată în zecile de faţete ale ochiului muştei -, la fel de unică, la fel de irepetabilă. Ne-am convins singuri, vreme de mii de milenii, că le-am fi superiori animalelor, părere simplistă, profund greşită, dar care ne-a făcut şi ne face să le dispreţuim, să le umilim, să le batem, să le schingiuim, să le ucidem şi să le mâncăm stârvul, fără nici o remuşcare, fără nici o înţelegere nuanţată a rostului lor şi al nostru pe rotundul planetei.
V-aţi gândit oare o singură clipă cum ar arăta Pământul acesta fără animale, fără plante, fără ciripit, fără piuit? V-aţi imaginat un singur moment golul, sărăcia, monotonia, secăciunea, disperarea tărâmului nestrăbătut de un răget, de un uguit, de un mormăit, de un croncănit?
Continuare:
