15.9 C
Nürnberg, DE
July 13, 2024
Exclusiv

Iubind clipa

Petcu Mircea Marcel

”Doar când vei supraviețui încercării dușmanilor de a te elimina, prietenii te vor considera un ins cu virtuți speciale”
Albert Camus

”Pe unde trec poeții, rămân în urmă flori”
Radu Stanca

Când am primit invitația de a scrie câteva cuvinte despre acest volum, doamna Mihaela C.D. nu mi-a spus și că acest volum are două autoare… așa că gândurile mele s-au întâlnit încercând să le cunoască cât de cât pe amândouă. Și cum oare decât prin intermediul cuvintelor, ele fiind cele care ajung la inimile cititorilor emoționându-i pentru că altfel nu există artă. La inimile dumneavoastră au ajuns?
Există o credință veche potrivit căreia, atunci când ne naștem, ni se deschide o carte cu pagini albe și noi și prin tot ce împlinim în viața noastră, ne scriem propria poveste sau a altora, care vor rămâne drept mărturie a trecerii noastre pe pământ.

Fiecare carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depășească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniștea infinitului nopților.
Cartea devenită sărbătoare, își împlinește, an de an, menirea de a fi: vis, realitate, fantezie, dar și o mare bucurie pentru cei care știu să călătorească pe acest fluviu de ”litere”, adunat cu migală.
Pentru a putea înțelege mai bine acest volum ”Măsurând clipa” scris de colegele noastre Mihalea C.D. și Aurelia Oancă, voi puncta câteva lucruri despre literatură și critica literară.

 De ce a fost inventată literatura? Literatura a fost creată numai și numai ca sursă de plăcere. Nu are altă rațiune – semănând din acest punct de vedere cu muzica, pictura, dansul, teatrul;
 Mai are cineva astăzi nevoie de literatură? Toți avem nevoie de literatură; dar nu ne dăm seama că avem nevoie. Oamenii care citesc sunt frumoși. Lectura nu schimbă felul omului de a fi, dar chipul unui om cultivat iradiază noblețe, se înconjoară de un fel de aureolă ușor de recunoscut;
 Îți oferă plăcere lectura? Lectura reprezintă o plăcere ritualizată. Ca să citești o carte, trebuie să cunoști câteva mii de cuvinte – nu doar câteva sute folosite curent în conversație. Să dai pagină după pagină, să urmărești cu privirea rând după rând și să-ți reprezinți în minte situațiile descrise cu ajutorul cuvintelor, e o bucurie fără margini;
 E bine să vedem dincolo de aparențe în literatură? Unii critici literari își fac un titlu de glorie de a vedea ”dincolo de aparențe” deși, în realitate, în literatură, nu mai există nimic ”dincolo de aparențe”. Aparențele sunt chiar realitatea literaturii, nu o suprafață sub care se ascunde ceva;
 Cât de puternică sau fragilă e literatura? Literatura modifică în bine cunoștințele în mod indirect, ca jocul sau dragostea, producând o iluminare, dând o sugestie de eternizare a clipei, chemând oamenii la ceva mai înalt decât existența cotidiană. Forța ei provine din faptul că are acces, prin emoție, la cele mai ascunse trăiri ale noastre;
 Textul literar are sau nu are valoare? Literatura este literatură, doar în măsura în care emoționează. Dacă nu provoacă nimănui nicio emoție, rămâne literatură moartă.

Despre ce nu se vorbește, nu există. Afirmația se potrivește, desigur, și criticii literare. Scriitorii despre care nu se scrie nimic, sunt inexistenți. Critica are această competență: de a înființa, a confirma scriitori. De unde vine puterea ei?: de la faptul că este pregătită să dea judecăți de valoare. Este vorba de o judecată estetică, adică de o rațiune. De aceea, critica trebuie să întrunească unele condiții. Prima, și cea mai importantă, constă în faptul că recurge la o metodă, având caracter riguros, de știință. În același timp, însă, întrunește și calitățile unei arte, diferențiindu-se stilistic. Din ce în ce mai mult, critica tinde să devină creație în sine, cu trăsături eseistice. Din acest motiv, criticul trebuie să posede o cuprinzătoare și polivalentă deschidere culturală, să aibă o mare experiență de lectură (în mod special, teoretică), precum și o fină intuiție. Capabilitatea de a compara, de a face, atât cât se poate, taxonomii valorice este indispensabilă.

Puterea convingerii prin cuvânt nu e la îndemâna oricui. Pot spune cu mâna pe inimă că a meritat efortul acesta de a cunoaște, a înțelege, a transmite bucuria clipei magice, a eternității ce durează atât de mult, poți fi Tărâmul iubirii, leagănul pentru speranță pe drumul spre fericire.
Nu de alta dar vorbim despre un titlu predestinat ”Măsurând clipa”.
Acest volum al Mihaelei C.D. și al Aureliei Oancă te introduce într-o lume pestriță în care nu trebuie să-ți lași mintea să coboare în tainele inimii.

Afundându-te în lectură observi că te scufunzi într-o apa lină, văzând cum toate neliniștile aleargă încercând să supraviețuiască … iar apoi simți cum aerul respirat de ele te conduce la suprafață după ce ai conștientizat importanța timpului.

Scriitura ca apa limpede a unui pârâu … cu expresii ce te fac să tremuri, te poartă prin tărâmul plin de adevăr, făcându-te să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău.
Pe vreme ce trece, opera poetelor Aurelia Oancă și Mihaela C.D. iau amploare, se conturează, constituindu-se în tot mai sigure și palpabile creații originale. Poezia lor apare acum ca o modelare în sens rațional a unor confesiuni, dar și ca un manifest a ceea ce ar putea să însemne vădita exteriorizare spirituală.

Într-un frumos ”gând pastelat”, autoarele ne vorbesc despre un: ”nou început”. ”Un mac uitat pe o margine de luncă,/Își duce floarea peste mări și țări,/ Ascultă roșu vântul și-o poruncă, / ce vine peste toți din alte zări” (Pe-un colț de cer); ”Am strâns firimituri de licurici/ Și-am așezat pe file într-o carte/ Frânturi din faptele mari și mici/ De care-n viață am avut parte”. (Bucățele din sufletu-mi cuvântat)
Uneori în vers trepidant, baladesc, zglobiu și proaspăt, ne încântă cu o feerie unică: ”Am căutat un loc în lumea asta mare,/ În care să mă simt ca și în rai,/ Am colindat pe-a timpului cărare/ Și am cântat pe aripa unui nai.” (Am căutat). ”Timpul e ca o nestemată/ Soarbe al tinereții cristalin/ Că se-nvârte a vieții roată/ Trăiește deci clipa din plin!” (Roata vieții se-nvârtește)

Alteori, versul este mai reflexiv și mai neutru, pornind dinăuntru spre înafară, ni se înfățișează, în vers subtil, surprins de plinătatea farmecului descătușării de sine: ”E prea frumos să crezi în vorba dulce/ E prea frumos să crezi și să visezi/ Dar când descoperi ce îți poate aduce/ Nu îți rămâne loc nici să oftezi.” (E prea frumos) ”Dar ninge … ninge peste noi/ E iarnă totu-i alb pe-afară/ Și verdele cel crud acum e sloi/ Însă-n noi iubirea-i cea de-odinioară”. (Anotimpurile iubirii)

Poezia celor două autoare poartă cu ea dorința expresă de comunicare, de respirație proprie, de căutare de sensuri în ritmul prea alert al trecerii timpului.
Când vor să se revolte (ceea ce pare că se întâmplă mai rar), poetele au în vedere să ne ofere contraste imputabile lumii în care trăim: ”Și noi să ne gândim ca și natura/ Să adunăm doar soare în priviri/ Un nor voios deschide uvertura,/ La un concert al marilor iubiri!”(Parada modei). ”Și într-un fluviu de voință,/ Curge al iubirii har/ Și pe alei de biruință/ Străluciri ți-aduce-n dar. (Izbânda iubirii)

Lumea în care trăim poate deveni repede o cutie de chibrituri dacă omul nu înțelege să contribuie la iubirea de oameni, dacă oroarea e prea des adusă la vedere și contrapusă libertăților noastre de pământeni credincioși:”Flori de cireș scăldate de o rază/ Ne mângâiați privirea cu fericire/ În veci fiți vesele în această oază/ Dansați într-o continuă sclipire”. (Magia florilor de cireș) ”Miracolul ce albe flori și-arată/ În strălucirea zilei de azur/ Parfumul frumuseții te îmbată/ Și armonia prinde nou contur”. (Miracolul alb)
Se spune că omul se confundă cu universul, deci la fel de bine și cu durerea. Durerea creației trebuie să fie una majoră, eul liric trebuie să-și estetizeze toate trăirile, inclusiv cele dezagreabile:”Din catifea de noapte albastră/ Să-mi fac o rochie de bal/ Să strălucesc ca floarea în glastră/ Să fiu ca spuma unui val”. (Povești cu luna) ”Cerne cu doruri prin noapte/ Se-aude doar un murmurat/ Îngână vântul printre șoapte/ Al lunii albe fraged tremurat”. (Lacrimă de dor)

Precum în celebrul poem ”Trei fețe” al lui Lucian Blaga, în care întâlnim sintagma: ”Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul”, iată și în versul celor două autoare îngerul devine copilul din noi: ”Mai ține-mă în brațele de vară/ Și dă-mi putere-n trupul obosit/ Să-mi pierd pe drum durere și povară/ Și să mă-nalț cu gândul la zenit”. (Mai vreau să zbor)

Versul autoarelor curge de o manieră elegantă, printr-o notă lirică modernistă, de o calmitate și acuitate evidente:”Lasă-mi zbaterea aripei/ Nu-mi lua nemărginirea/ Și înlesnește-mi fericirea/ Lasă-mi tandrețea clipei”. (Lasă-mi cristalul vieții) ”Din dragoste vei face-apoi o punte/ Ce va uni meleaguri îngerești,/ Pe fruntea ta va strălucii grăunte/ Dintr-o coroană de urmași regești”. (Închide cu zăvor)

În liniștea sufletelor nealterate, a reacției înțelegătoare, a iubirii mulțumite, versurile celor două autoare ne transpun într-o lume aproape perfectă, și cum timpul aleargă… noi muritorii încercăm să folosim fiecare secundă pentru a trăi mai bine, mai frumos, iar viața să o considerăm ca pe o clepsidră a universului care ne îmbrățișează. ”Când soarele abia trezit pare/ Și-alungă vălul nopții cu-n sărut/ De rouă și-n văl de fum ce pare/ Un scrâncet alb al nopții ce-a trecut”. (Așa arată dimineața) ”Balansăm în viață …întruna/ Zorile devin a nopții șoapte/ Vremea bună o șterge furtuna/ Verdele se face fructe coapte”. (Balansăm în viață… întruna)

Doamne, ajută-ne să înțelegem dansul iubirii și să trăim plenar clipa fericirii!
Felicitări! Aveți în fața dumneavoastră nu doar o carte ci un crez cuprins într-un cântec al inimii ce transformă cuvântul într-un vers ce leagănă gândul dând forță trăirilor, făcându-ne mai buni, mai înțelegători.
Citiți și minunați-vă … o poezie de suflet ce ne îmbracă trăirile într-o nouă mantie de catifea, măsurându-ne drumul prin această viață tumultoasă.

Felicitări autoarelor, dorindu-le viață lungă, cărți multe și satisfacții pe măsură.
În concluzie, există certe motive să credem că muza poetică le călăuzesc pe autoarele Aurelia Oancă și Mihaela C.D. pe drumul cel bun!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu sinceritate

profesor Mircea Marcel Petcu
poet
Ambasador internațional al păcii prin literatură
Președintele Asociației Scriitorilor
din Județul Tulcea ”AEGYSSUS

Related posts

”Mitropolitul Andrei Șaguna. O Biografie culturală” de Mircea-Gheorghe Abrudan. O istorie conceptuală!

Liliana Moldovan

Binecuvântarea Părinților: Lumina divină în inimile noastre

Liliana Moldovan

INFO

Theodora-Raluca Paun

Ședința cenaclului Ligii Scriitorilor sub semnul “ Primăverii Sfinților închisorilor“

Liliana Moldovan

Volohii români din nordul Transcarpatiei (Ucraina). O istorie românească renaște

Liliana Moldovan

ÎNȚELEPȚEȘTE-TE  CITIND ( de Ziua Internațională a Cărții și Ziua Națională a Bibliotecarului )

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy