5 C
Nürnberg, DE
December 9, 2024
Exclusiv

Comunicat cu privire la situația zborurilor regulate DAN AIR

Stimați pasageri,
Stimați reprezentanți media,


În primul rând dorim să vă mulțumim că sunteți alături de noi cu ocazia debutului zborurilor regulate ale
companiei aeriene DAN AIR. Prin suportul și înțelegerea dvs. am reușit să minimizăm pe cât posibil
inconvenientele.


Îmi cer scuze pentru răspunsul care poate părea tardiv, însă, astăzi am operat alături de echipajele
noastre zborurile inaugurale, din dorința de a fi alături de pasagerii noștri și de a le explica personal
situația creată, motiv pentru care nu am putut să transmit mai devreme informațiile pe care le veți regăsi
pe parcursul comunicatului nostru.


Ca scurt istoric, DAN AIR este o companie privată, cu 100% capital românesc, fiind înființată de către
domnul comandant Dan IUHAS în anul 2017. Acesta este brașovean la origine, așa că atunci când
aeroportul Brașov și-a anunțat, în sfârșit, deschiderea pe data de 15 iunie 2023, DAN AIR și-a comunicat
imediat intenția de a opera și a început să lucreze intens la programul curselor regulate.
DAN AIR operează de circa 5 ani pentru companii de renume din Europa și Orientul Mijlociu, precum
AIR SERBIA, TUI, TRANSAVIA, WIZZ AIR, JAZEERA AIRWAYS și multe alte companii care ne-au
oferit încrederea lor în a le transporta pasagerii.


Pregătirea echipajelor noastre și standardele riguroase de siguranță ale DAN AIR au creat un parteneriat
strâns, inclusiv cu transportatorul național al Republicii Sârbe pentru care operăm de mai bine de 1 an,
cu o rată de fiabilitate de 99,5%. Facem cinste României la nivel internațional prin performanțele noastre
operaționale și ne dorim să oferim aceleași servicii de calitate pasagerilor români, pentru că suntem
convinși de faptul că țara noastră și cetățenii noștri merită tot ce este mai bun.
Ne-am ales sigla DAN AIR în forma reprezentativă a lupului dacic pentru a reaminti tuturor de puterea
pe care o au românii și deoarece ne dorim să redăm pasagerilor încrederea în ceea ce înseamnă transportul aerian autohton.

Astăzi, pentru mine și pentru echipa mea, a fost o zi extrem de dificilă, multe nopți nedormite în slujba
pasagerilor noștri pentru că respectul pe care vi-l purtăm ne dă puterea să lucrăm 20 de ore pe zi.
Suntem o echipă destul de mică, întrucât și noi ne confruntăm cu lipsa acută a personalului specializat
în domeniul transporturilor aeriene, iar pentru asta ne cerem scuze că nu putem fi prompți la toate
solicitările dvs.


În continuare o să vă prezentăm situația de fapt, pentru că dorim ca pasagerii noștri să aibă toate
informațiile cu privire la modificările de program sau anulările unor curse.
Decizia de începere a curselor regulate a apărut din dorința de a oferi o alternativă de transport
pasagerilor și de a readuce bucuria de a călători, eliminând stresul bagajelor și a serviciilor adiționale
de care companiile low-cost au profitat și continuă să profite.


DAN AIR este un operator tradițional care oferă servicii la clasă economică, cât și la clasa business,
unde bagajele și catering-ul sunt incluse, singura grijă a pasagerului rămânând aceea de a se prezenta
în timp la aeroport.


Toată echipa noastră a lucrat cu entuziasm la programul de vară DAN AIR pe care l-am pus în vânzare
pe data de 31.03.2023. Din păcate, nu toate destinațiile propuse de noi au fost populare printre pasagerii
noștri, fiind astfel nevoiți să anulăm Roma, Milano și Budapesta, întrucât interesul brașovenilor mergea
cu precădere către destinațiile din Germania, Spania și Marea Britanie.


Neavând niciun fel de statistici de trafic pentru Brașov, a trebuit să testăm în mod direct intenția de
călătorie a potențialilor pasageri, formulând la 17 mai 2023 un program definitiv pentru vara anului 2023.
Acest program a fost transmis în data de 17 mai 2023 atât Aeroportului Brașov, cât și Ministerului
Transporturilor.

Este adevărat că aveam la cunoștință faptul că ROMATSA – furnizorul de servicii de trafic aerian, poate
asigura servicii de trafic aerian doar pentru 12 ore pe zi, însă, pentru noi, ceea ce era de interes era ca aeroportul Brașov să ne poată deservii, fiind mai puțin interesați de ce servicii pot fi oferite de controlorii
de trafic români.


Chiar și în situația în care aeroportul Brașov rămânea fără servicii de trafic aerian, cadrul legislativ
permite transportatorilor aerieni să opereze inclusiv în spații aeriene și pe aeroporturi necontrolate.
Astfel de aeroporturi se regăsesc în multe țări din Uniunea Europeană, aeroportul de comparație pentru
Brașov fiind chiar în Italia, în provincia torineză Cuneo. Aeroportul din Cuneo nu este deservit de servicii
de trafic aerian de multă vreme, și cu toate acestea sunt mulți operatori care deservesc acest aeroport.
De exemplu, BLUE AIR a zburat mult timp pe acel aeroport în aceleași condiții în care ar fi putut zbura
și DAN AIR la Brașov dacă autoritățile române ar fi permis acest lucru.


Discuțiile personale pe care le-am purtat cu directorul general al aeroportului Brașov, domnul Alexandru
ANGHEL, încă de la momentul la care ne-am manifestat interesul pentru a oferi curse regulate, au fost
cu precădere legate de restricțiile impuse de furnizorul de servicii de control de trafic aerian ROMATSA
și am prezentat soluțiile prin care aeroportul Brașov poate opera chiar și în lipsa acestor servicii.
Reprezentantul aeroportului Brașov ne-a asigurat de fiecare dată că poate oferi cele două lucruri
esențiale de care DAN AIR avea nevoie pentru a opera în condiții de siguranță și anume:
Inspecția pistei efectuată de autoritățile aeroportuare înainte de aterizare;
Operarea luminilor de apropiere (balizajelor) ale pistei;


De fiecare dată am primit asigurări că aeroportul Brașov poate face acest lucru, motiv pentru care am
continuat să ne planificăm operațiunile conform programului trimis aeroportului Brașov în data de 17 mai
2023, același program fiind trimis și Ministerului Transporturilor spre informare.
Cu aceeași bună credință și deschidere față de aeroportul Brașov, am continuat să ne perfecționăm
procesele necesare pentru operarea zborurilor regulate, fiind asigurați de fiecare dată de către aeroportul
Brașov că acesta va fi deschis și va permite operarea programului care fusese deja comunicat și în niciun
moment, aeroportul Brașov nu ne-a comunicat faptul că nu vor putea asigura serviciile de care avem
nevoie.


Fiind asigurați în mod constant de către aeroportul Brașov că putem fi deserviți la orice oră, am continuat
promovarea serviciilor noastre și am făcut promisiuni pasagerilor noștri pe care astăzi, la primele zboruri
inaugurale, nu le-am putut menține in totalitate.


Ca urmare, ieri, 15 iunie 2023, am decolat de la București la ora 8:45 pentru a permite desfășurarea
festivităților de deschidere ale aeroportului Brașov, deși DAN AIR avea programată prima cursă să
aterizeze la Brașov la ora 7:30, înaintea aeronavei TAROM. Evident, nu ne-am dorit să răpim gloria
transportatorului național, prin urmare am acceptat întârzierea de 2 ore și 30 de minute generată de
aceste festivități, motiv pentru care ne cerem scuze față de pasagerii noștri.


Ne cerem scuze pentru momentul de slăbiciune de a le permite unor politicieni români să se plimbe cu o
aeronavă TAROM, plătită tot din banii noștri, pentru a se bucura de reușita deschiderii unui nou aeroport
după 50 de ani, deși tot efortul nu a fost depus decât de un număr restrâns de persoane, domnul ANGHEL, domnul VEȘTEA și nicidecum toate „personalitățile politice” care s-au perindat și au avut parte de o ieșire la munte, încă o dată, pe banii românilor.


Ne cerem scuze încă o dată că am cedat în fața celor care astăzi ne-au tratat cu indiferență la Brașov ca
și cum nu am exista, ca și cum nu suntem singurul operator care de fapt genera atât trafic, cât și câștiguri
economice pentru Brașov, cu toate că DAN AIR operează în pierdere. Promitem că acest lucru nu se va
mai întâmpla și invităm autoritățile române să nu ne mai contacteze pentru a le face favoruri pentru că
nu se va mai întâmpla să punem nicio altă instituție deasupra pasagerilor noștri.


Din partea aeroportului Brașov nu am avut parte de nimic, nici măcar de clasica primire a oricărei
aeronave noi care aterizează pe un aeroport, folosind tunurile de apă din dotarea pompierilor, cu toate
că TAROM a fost întâmpinat cu astfel de onoruri. De ce la 30 de ani distanță de la căderea regimului
comunist avem parte de aceleași tratamente discriminatorii și populiste? Cred că aceasta va rămâne o
întrebare fără răspuns.


După decolarea noastră de la Brașov către Stuttgart și subsecventa revenire la Brașov în jurul orei 18:30,
pentru a ne continua călătoria în direcția Nuernberg, am fost sub presiunea constantă a controlorilor de
trafic aerian că dacă nu decolăm până la ora 19:00, decolarea nu va mai fi permisă, evident rămânând
blocați pe Brașov și generând anulări și întârzieri care ar fi produs nemulțumire justificată pasagerilor
noștri. Cu eforturi am reușit să decolăm către Nuernberg la ora 18:59, când efectiv ne-am desprins de
pista aeroportului din Brașov. Am răsuflat ușurați cu toate că a fost o presiune foarte mare exercitată
asupra echipajului și ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă nu reușeam să decolăm.


Acesta a fost momentul în care comandantul zborului a comunicat pe frecvența controlorilor de trafic că
ne este rușine că suntem români în situații de genul acesta unde nu există niciun pic de flexibilitate și
există doar sentimente de dispreț la adresa românilor.


După circa 2 ore, am aterizat la Nuernberg, iar momentele trăite acolo ne-a șters efectiv toată tristețea
și dezamăgirea din suflet în momentul în care am fost întâmpinați cu onoruri de pompierii aeroportului și
conducerea aeroportului din Nuernberg.


Domnul Henning, consilier local al orașului Nuernberg, împreună cu domnul Macedonschi, președinte al
asociației SmartCity Brașov și doamna consul din Nuernberg s-au coordonat cu autoritățile germane
pentru a ne trata cu demnitatea pe care oricare dintre noi o merită, acea demnitate pe care autoritățile
române consideră că nu o merităm, cu toate că DAN AIR face eforturi financiare enorme pentru a
demonstra că proiectul aeroportul Brașov nu este un eșec.


Nu pot să-l blamez pe domnul ANGHEL, directorul aeroportului Brașov pentru că și-a văzut interesul
propriu și în mod voit ne-a indus în eroare pentru a se asigura că ziua de deschidere a aeroportului
Brașov nu va fi una pe care atât românii, cât și presa și-ar fi amintit-o ca pe o zi în care, încă o dată, unii
politicieni români s-au plimbat și s-au distrat pe banii cetățenilor români.

DAN AIR a operat și va continua să opereze de pe aeroportul Brașov în ciuda tuturor piedicilor puse de
autoritățile române pentru că nu putem să întoarcem spatele pasagerilor noștri, nu putem să întoarcem
și noi spatele României.


Astfel, datorită DAN AIR și fără niciun sprijin din partea autorităților române, istoria va arăta că aeroportul
Brașov este un succes, fiind operațional și beneficiind de curse regulate încă din prima zi.
Istoria nu va arăta totuși sacrificiul celor 120 de oameni de la DAN AIR care, din cauza acțiunilor
nesăbuite ale autorităților române, și-au pus în pericol stabilitatea financiară și liniștea familiilor lor pentru
ca unii politicieni să beneficieze de capital politic pe care să-l exploateze la următoarele alegeri, acesta
fiind motivul pentru care după mai bine de 8 sectoare pe care am fost prezent alături de pasagerii noștri,
la ora 02:55, scriu aceste rânduri și sper ca ele să rămână în sufletul pasagerilor noștri și să înțeleagă
motivele pentru care am fost nevoiți să comasăm zborurile și să le afectăm planurile.


Vrem ca pasagerii noștri să înțeleagă că am făcut tot ce ne stă în putință pentru a-i duce la destinația lor,
însă pentru zborul Nuernberg – Brașov nu am reușit, a trebuit să aterizăm la București și să-i transportăm
cu autocarul pentru că atât aeroportul Brașov, cât și controlorii de trafic ROMATSA, au preferat să fie
alături de familiile lor, în loc să fie în serviciul public, așa cum fiecare dintre noi am promis în momentul
în care am decis să intrăm în lumea aviației.


Probabil toată lumea se întreabă cum s-a ajuns în această situație și probabil, dacă autoritățile române
au făcut tot ce le stă în putință pentru a asigura operaționalizarea aeroportului Brașov. Dacă întrebați
autoritățile române, în special Autoritatea Aeronautică Civilă Română și ROMATSA (furnizorii de servicii
de trafic aerian), ele vă vor spune că au făcut tot ceea ce era posibil și tot ceea ce permitea cadrul
legislativ în vigoare – evident, alte minciuni ale autorităților cu care DAN AIR deja s-a obișnuit.


În primul rând, turnul virtual de la aeroportul Brașov putea să fie arondat acolo unde este cel mai mare
număr de controlori (în speță la București) pentru a putea asigura cele 2 zboruri zilnice DAN AIR, nefiind
o încărcătură semnificativă pentru controlorii de trafic de acolo, ei gestionând sute de zboruri pe zi la
Otopeni. În schimb, au ales să aloce turnul virtual de unde este controlat aeroportul Brașov celor de la
aeroportul Arad, un aeroport în moarte clinică de foarte mulți ani și care evident are un număr redus de
personal. Nu înțelegem care a fost fundamentul unei astfel de decizii, dar aceasta este prima greșeală
dintr-un lanț lung de greșeli făcute de autorități. Încă de la început, autoritățile s-au auto-limitat, cu toate
că orice aeroport nou, pentru a fi atractiv pentru operatori, trebuie să aibă un program generos, permițând
minim 2 curse pe zi, dus-întors, fapt care nu este posibil în momentul de față, întrucât aeroportul Brașov
nu a permis niciunei organizații de întreținere aeronave să vină pe Brașov. Acesta este și motivul pentru
care DAN AIR leagă programul Brașovului de București, întrucât doar la București putem fi deserviți de
o organizație de întreținere care să facă controalele zilnice necesare menținerii stării de navigabilitate ale
aeronavei.


Totodată, ROMATSA vă va spune același lucru pe care ni l-a spus și nouă, că spațiul aerian al Brașovului
este un spațiu complex, complicat, așadar numai controlorii de trafic care au grad de instructor pot
controla spațiul aerian al Brașovului și da, este adevărat, cadrul legislativ european care trebuie respectat impune anumite condiții pentru controlorii de trafic aerian, însă ceea ce nu vă vor spune autoritățile
române este că Parlamentul European a înzestrat fiecare Autoritate Aeronautică Civilă națională să
deroge de la regulamentul de bază, ceea ce înseamnă că autoritățile române aveau două opțiuni:


1) Să deroge de la regulamentul de bază și să permită inclusiv controlorilor seniori cu experiență și
nu doar instructorilor (care sunt în număr mic, într-adevăr) să controleze spațiul aerian al
Brașovului, ceea ce ar fi crescut disponibilitatea serviciilor de trafic aerian – și având astfel o
responsabilitate asupra operațiunilor transportatorilor aerieni; sau,
2) Să lase spațiul aerian necontrolat după terminarea turelor de maxim 12h pe care controlorii de
trafic se angajaseră să le furnizeze, în situația respectivă fiind răspunzător doar operatorul aerian
și tot riscul fiind al operatorului aerian.


Inițial, în urma discuțiilor DAN AIR cu ROMATSA, aceștia ne puneau în vedere faptul că că nu putem
opera în afara orelor publicate, deoarece spațiul aerian ar fi închis automat în absența serviciilor de
control de trafic aerian. Contrar opiniei ROMATSA, DAN AIR a transmis că un spațiu aerian nu poate fi
închis prin simplu motiv că nu există servicii de trafic aerian, acesta urmând să rămână pur si simplu
necontrolat, motiv pentru care DAN AIR poate ateriza fără probleme la Brașov. În urma interpretării
cadrului legislativ, ROMATSA a constatat că opinia juridică DAN AIR este fondată și într-adevăr nu pot
închide un spațiu aerian pe motiv că nu mai sunt oferite servicii de control de trafic aerian, așa că au
procedat la emiterea unui NOTAM (notificare dată utilizatorilor spațiilor aeriene) prin care să interzică
procedurile instrumentale în afara orelor de furnizare a serviciilor de trafic aerian.


Pentru DAN AIR, o astfel de notificare și instrucțiune a fost un șoc, fiind o premieră prin care un organ
de control de trafic aerian pune în pericol și reduce nivelul de siguranță în mod voit, doar pentru a nu
permite operațiunile aeriene comerciale.


Operațiunile aeriene comerciale sunt reglementate în așa fel încât, tocmai, în transportul de pasageri,
doar procedurile și regulile de zbor instrumentale sunt permise să fie folosite pe tot parcursul zborului,
deoarece acestea sunt cele mai sigure, procedurile la vedere și regulile de zbor la vedere nefiind permise
operatorilor aerieni care transportă pasageri.


Deci ROMATSA a dat o instrucțiune care, de fapt, are în final scopul de a închide în mod artificial spațiul
aerian pentru operatorii comerciali, cum este și DAN AIR, motiv pentru care am fost nevoiți să aterizăm
oriunde în altă parte, inclusiv, surpriză, la Arad, aceeași controlori de trafic care controlează Brașovul.
Așa cum se poate vedea din extrasul din AIP ROMÂNIA, aeroportul Arad, deși este un aeroport cu trafic
foarte redus, este deschis 24/24.

Ne punem și noi aceeași întrebare ca toată lumea, de ce aeroportul Arad care nu are curse regulate
este deschis non stop, în timp ce aeroportul Brașov (controlat de turnul de la Arad) se închide la ora
19:00, cu toate că acesta ar beneficia de cursele regulate DAN AIR.


După cum se poate vedea fără niciun efort, soluții există, însă incompetența și frica de răspundere a
autorităților române își spune cuvântul încă o dată și lovește acolo unde doare cel mai tare, în poporul
român.


Vă lăsăm în continuare pe dvs. să trageți concluziile cu privire la situația cu care ne confruntăm și care
generează schimbările în programul de operare DAN AIR.


Încă o dată, ne cerem scuze pentru toate neplăcerile cauzate și vă asigurăm că ne dăm toată silința
pentru a reduce la minim inconveniențele generate de această situație și de lipsa de sprijin din partea
autorităților române.
Cu stimă,
Matt Ian DAVID
Director Genera

Related posts

Aniversare scriitorul, editorul, poetul Vasile BELE! La mulţi ani, fârtate!

Liliana Moldovan

Numiri în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general

Theodora-Raluca Paun

Sandu Chiva,poetul tuturor, actor pe scena vieții : cronică  de Mihaela CD despre volumul „O dragoste ce nu a dispărut” –

Liliana Moldovan

Poetul A.S. Pușkin, admirator al lui Tudor Vladimirescu și promotor al folclorului românesc!

Liliana Moldovan

Originile traco-geto-dace ale slavilor balcanici și est-europeni. Teoria geneticienilor ruși

Liliana Moldovan

Actul de la 23 august 1944 nu a fost o surpriză pentru Mareșalul Ion Antonescu. Să spunem adevărul!

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy